Tel Aviv – Orasul care nu doarme

Odata cu noua schimbare de departamente, si mutarea la Customer Support, asteptam cu nerabdare prima mea plecare. Trecuse aproape o luna de cand ma mutasem si inca n-am plecat nicaieri. Si totusi s-a intamplat, trebuia sa plec in Tel Aviv (al doilea oras ca marime dupa Ierusalim din Israel) pentru un training. Eram foarte emotionat, fiindca nu mai zburasem pana atunci cu avionul. Desi a fost acum vreo 3 ani, inca tin minte nerabdarea dinaintea plecarii. N-am dormit mare parte a noptii dinaintea plecarii. Pe langa zborul cu avionul, era prima plecare in afara Europei. Pana atunci mai fusesem doar o data in Grecia cand eram pe la inceputul liceului.

Zborul a fost undeva pe zi, asa ca mi-am luat loc la geam. Vroiam sa vad pamantul de la inaltime.  A fost singura data cand am preferat sa-mi iau loc la geam, in rest aleg locul de langa culoar,  daca se poate, datorita posibilitatii de-a te misca fara sa deranjezi pe toata lumea.  Am stat cu capul aproape lipit de geam pe tot parcursul decolarii, incat incepuse sa ma doara capul.  Zborul a fost placut, mai ales ca eram mai multi care ne cunosteam.

Am ajuns in Tel Aviv,  ne-am cazat la unul din hotelurile de pe strada Ben Yehuda. E o strada relativ aproape de plaja. Desi era perioada de toamna, in octombrie, era inca cald afara. Se putea sta la tricou.

Tel Aviv a fost orasul care m-a impresionat din prima. A fost pentru  prima oara cand vedeam zgarie nori. Dupa cum spuneam, Tel Aviv este unul dintre orasele care nu dorm. Viata de noapte este foarte atractiva, ai foarte multe posibilitati de distractie. Pe strazi precum: Allenby, Ben Yehuda, sau in cartierul Florentine sunt multe puburi si cluburi. Zona fostului port este plina de restaurante si cluburi, plus ca e o zona foarte frumoasa pentru promenada. Pentru cei care prefera shoping-ul exista strada Dizengoff. Iar daca aveti nevoie la 2 noaptea sa faceti  ceva cumparaturi veti gasi magazine de cartier deschise non-stop AM:PM mai peste tot.

Au o plaja foarte frumoasa, iar apa e curata.  Pe plaja din loc in loc sunt aparate de sport unde te poti duce si face sport fara sa platesti vreo taxa.

Trebuie stiut, ca autobuzele se opresc incepand cu vineri noaptea pana sambata seara dupa apusul soarelui. De asemenea si alte servicii precum trenul, sau chiar si unele magazine sunt oprite in intervalul acesta. Un lucru cu care a trebuit sa ma obisnuiesc este umiditatea ridicata.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *